Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact


Muzeu virtual


Galeria Naţională
Muzeul Naţional de artă Cluj



Omagiu - KOVACS Zoltan



După un debut (expoziţie personală la Cluj, 1943) situat sub zodia celor mai bune auspicii, când exersase numai din resurse de autodidact, Kovâcs Zoltân (n. 1913) lasă în urmă condiţia de învăţător, instruindu-se în cadrul Academiei de artă de la Budapesta (1942-1944) pentru a se dedica unui destin de artist. Opţiune fermă care-şi va afla curând o rodnică justificare. Spirit instruit şi tenace, Kovâcs Zoltân îşi valorifică din plin disponibilităţile care au fost canalizate către rosturile unei evocări iscată din planul memoriei sale afective, cu acute rezonanţe social-istorice. Dacă începuturile creaţiei aveau să releve interes pentru o sintaxă a formei cantonată în perimetrul unei exprimări metaforice, cu similitudini în stilizările funcţionale şi suple ale stilului 1900, după 1950 (când se stabileşte definitiv la Cluj, profesând timp de un deceniu în cadrul catedrei de pictu¬ră de la Institutul „Ion Andreescu") a considerat oportună ancorarea în preocupări de artă menită a înnobila vaste suprafeţe din edificii cu largă audienţă publică. Ca atare, devine autorul unor viguroase lucrări de artă monumentală care-1 impun - la scară naţională - între protagoniştii genului. In acelaşi spirit al compunerilor animate de virulente impulsuri s-au plămădit şi transpunerile picturii de şevalet. Indiferent de mobilul inspi¬raţiei pictorului Kovâcs procedează permanent la o detaşare de evidenţa concretului, imaginând contexte care impun motivelor o stranie reverberaţie. Va utiliza o gamă cromatică alcătuită din sonorităţi grave de negru, albastru, griuri şi brunuri dense, cu matităţi şi iluminări situate sub incidenţa misterului nocturn, într-o dis¬punere similară efectelor enigmatice tipice unor vechi vitralii. îşi refuză efuziunile lirice şi într-o compoziţie precum Omagiu (1965), reprodusă color, în care florile redate în scânteieri de lumină exprimă un realism magic, pentru ca ciudata apariţie a arlechinului (compus în spiritul cubismului sintetic) să infuzeze imaginii semnificaţii simbolice.

(N.L.)

Înapoi la lista lucrărilor

Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes