Sari la conţinut

ENGLISH ENGLISH Language | ROMÂNĂ Limba ROMÂNĂ

+ Mărește textul - Micșorează textul

Caută Prima pagină  Contact

Modul explorare în Loadstone


Cuprinsul manualului de utilizare Loadstone


Introducere

După instalarea cu succes a programului Loadstone pe telefonul dumneavoastră 60 series, este timpul să îl activaţi din meniul principal sau din Instalări. Dacă bluetooth nu este activat, Loadstone vă întreabă dacă doriţi să fie pornit, pentru moment apăsaţi "Nu", key2.
În acest moment apare fereastra principală a programului Loadstone şi se anunţă faptul că este creată baza de date. Crearea bazei de date are loc automat doar la prima lansare Loadstone. Vă puteţi imagina această bază creată la prima activare a Loadstone ca pe o cutie goală pe care trebuie să o umpleţi cu obiecte personale. Pe aceste obiecte personale, în cazul de faţă le puteţi numi "Înregistrări". O înregistrare în Loadstone constă într-un şir de date, cea mai importantă parte fiind poziţia unică pe glob. Pentru a defini o poziţie, sunt necesare trei informaţii (numite câmpuri):

  • Latitudinea, distanţa de la ecuator, fie către nord, fie către sud. Această distanţă este măsurată în grade. Pentru că distanţa de la ecuator la unul dintre poli este trasată de un sfert de cerc, numerele gradelor sunt între 0 şi 90 nord sau sud. Latitudinea nordică este exprimată în numere pozitive, cea sudică în numere negative.
  • Longitudinea este distanţa de la meridianul 0 către vest sau est. Meridianul 0 este o linie imaginară de la Polul Nord la Polul Sud şi este numit Greenwich. Trebuie înţeles că acest meridian trece pe partea cealaltă a pământului, loc acoperit în cea mai mare parte de Oceanul Pacific. Aşadar, acest meridian împarte globul în două emisfere, astfel rezultând câte 180 de grade est şi vest. Poziţiile aflate în vestul meridianului 0 sunt notate cu numere negative, cele situate către est, cu numere pozitive.
  • Numele este o etichetă, care să se refere la un punct în care latitudinea şi longitudinea se intersectează creând o poziţie unică pe planetă. În Loadstone, o astfel de poziţie este numită "point" (punct). Un punct poate fi de interes pentru dumneavoastră, "Point of Interest" (POI). De asemenea, poate fi decis ca punct de navigare - "Waypoint". POIs şi Waypoints sunt doar denumiri speciale ale unui loc pe glob.

Înţelegând bine cum stau lucrurile cu latitudinea şi longitudinea, devine la îndemână operarea cu Loadstone.
Să presupunem că cineva vă dă coordonatele poziţiei unui magazin, ca în exemplul:
Lat.: 88.5432 şi Long.: -98.1234, trebuie să deduceţi că asta vine undeva pe la Polul Nord.
Trebuie să realizaţi că Polul Nord se află atât în nordul New York-ului, cât şi în nordul Clujului sau al Moscovei.
Liniile trasate de meridiane sunt mai apropiate către Polul Nord, iar distanţa cea mai mare între ele este lângă ecuator.

Sunt mai multe posibilităţi de exprimare a unei poziţii pe pământ, una fiind de tip timp: 52:45:33 (grade, minute şi secunde). Loadstone foloseşte aşa-numita notare zecimală, cum s-a arătat mai sus în cazul magazinului de la Polul Nord. Cu cât sunt mai multe zecimale după punct, cu atât poziţia este mai precisă.

Puteţi oricând introduce un nou punct cu latitudinea, longitudinea şi eticheta sa. Dacă în viitor intenţionaţi să oferiţi şi altora punctele definite de dumneavoastră, este recomandată scrierea cât mai corectă. Pot fi folosite 75 de caractere pentru o etichetă. A nu se folosi în etichetă informaţii de tipul: "Aici la stânga", "De aici tot înainte" etc, acestea fiind utilizate în descrierea reperelor, o altă latură a sistemului de navigare cu Loadstone.
În dialogul de inserare sau actualizare punct pot fi citite şi alte informaţii, cum ar fi acurateţea estimată, numărul de sateliţi disponibili în momentul inserării. Aceste informaţii nu pot fi modificate, ele vor fi introduse automat pentru fiecare punct în baza de date.
Loadstone mai completează automat pentru fiecare punct şi un ID personal, acesta fiind util în viitor când veţi introduce puncte în Point Share Exchange, o bază de date online prin care puteţi partaja cu alţii ceea ce aţi adăugat dumneavoastră. Nu aveţi de lucru cu acest ID, el este automat derivat din adresa de e-mail folosită la crearea unui cont la Point Share Exchange şi la completarea în setări a numelui de utilizator. Dacă totuşi doriţi să vedeţi ID-ul generat automat, acesta apare în fereastra "Despre", aflată în opţiuni.


Explorarea programului Loadstone

După deschiderea Loadstone şi crearea bazei de date necompletată, sunteţi plasat în modul navigare, iar apăsând săgeţile joystick-ului, cel mai probabil se va auzi: "Deconectat". Este în regulă pentru moment, mai târziu veţi conecta şi un receptor GPS, fie extern, fie integrat.
De menţionat că fără un receptor GPS conectat, fără puncte inserate, fără repere, o serie de opţiuni nu sunt disponibile şi nu apar în program.
În acest moment sunteţi în mijlocul unui deşert virtual fără cactuşi, fără vreo oază. Aveţi posibilitatea să începeţi să presăraţi prin acest deşert cactuşi, proces denumit în cazul de faţă "popularea bazei de date". Când găsiţi într-un deşert un cactus, primul lucru pe care îl faceţi este să îi aflaţi latitudinea şi longitudinea, pentru a-l putea nota cât mai exact pe hartă.
Aflarea coordonatelor este simplă dacă avem un receptor GPS care să se conecteze la cât mai mulţi dintre cei 12 sateliţi disponibili pe suprafaţa unei emisfere, dar deocamdată să încercăm să ne descurcăm în modul explorare, fără GPS conectat.
Dacă acel cactus are un cod poştal, o adresă, putem să îi aflăm coordonatele fără o aşa-numită fixare GPS.
Având o informaţie despre punctul care vă interesează, de exemplu "Dorobanţilor", mergeţi în unealta Geocoder, unde completaţi formularul: scrieţi e-mailul dumneavoastră în câmpul corespunzător, la adresă scrieţi "Dorobanţilor", în câmpul City scrieţi "Cluj", iar în combo-box-ul Country alegeţi "Romania". Apăsaţi butonul Submit, iar în pagina următoare vor apărea coordonatele locaţiei, latitudinea şi longitudinea.
Veţi constata că ambele numere sunt pozitive, aceasta fiind pentru zona Europa şi Asia care se află deasupra ecuatorului şi către est de la meridianul 0. America de Sud va avea ambele numere negative, aflându-se la sud de ecuator şi la vest de meridianul 0.

Întoarceţi-vă acum la telefonul dumneavoastră cu Loadstone lansat şi apăsaţi tasta "0" pentru a comuta pe modul explorare. Comutarea între modul explorare şi modul navigare se poate efectua şi din Funcţii din Opţiuni. În acest moment, screen/reader/ul va anunţa ceva de genul: "Niciun punct găsit" sau "Niciun punct de start", aceasta pentru că baza dumneavoastră de date este încă goală, necompletată. Apăsaţi Key1 pentru Opţiuni, mergeţi la Funcţii, aici alegeţi "Inserează punct". Apare o fereastră în care trebuie completat: Numele punctului (eticheta), latitudinea, longitudinea şi alte informaţii. După ce aţi completat cele trei edit-uri cu eticheta "Calea Dorobanţilor", latitudinea şi longitudinea obţinute din Geocoder, apăsaţi Key1 şi selectaţi "Salvare". În acest moment aţi introdus primul punct în baza de date, aveţi un prim cactus în deşert.

Să aveţi doar un cactus, să navigaţi către el şi dinspre el, nu prea are sens. Vă trebuie cel puţin o oază în vecinătatea lui.
Cu aceeaşi unealtă menţionată mai sus, Geocoder, puteţi extrage mai multe puncte aflate în preajma unui punct. Trebuie completat formularul cum s-a arătat mai sus, iar în final, după apăsarea butonului Submit, sub rezultatele afişate, apare un link: "Retrieve OpenStreetMap Data (direct download)". Daţi enter pe acest link şi salvaţi fişierul oferit spre download. Acest fişier va cuprinde toate punctele din jurul străzii Dorobanţilor din Cluj-Napoca. Se va putea apoi converti fişierul într-unul acceptat de Loadstone, apoi se importă în baza de date, iar din acel moment "deşertul va avea o oază".

Puteţi ignora toţi paşii de mai sus, ei sunt doar pentru exemplificare şi pentru familiarizarea cu ideea de punct definit de latitudine şi longitudine.
Găsiţi acele "oaze", ca România întreagă, oraşe precum Cluj-Napoca, Bucureşti, Arad, în subsecţiunea Hărţi a secţiuni gps.pontes.ro.


Joystick-ul şi blocul numeric

În versiunea curentă de Loadstone, Joystick-ul este dezactivat în modul explorare, folosindu-se pentru deplasarea printre punctele existente în baza de date cele opt taste din jurul lui "5" pe blocul numeric. Practic aveţi posibilitatea să mergeţi în opt direcţii, cu "2" spre nord, cu "8" spre sud, cu "4" spre vest, "cu "6" spre est, cu "1" spre nord-vest, cu "3" spre nord-est, cu "7" spre sud-vest, iar cu "9" spre sud-est.
Având încărcată baza de date cu punctele dintr-un oraş, apăsând de exemplu de mai multe ori tasta "4" vă veţi deplasa virtual înspre vest şi veţi auzi de fiecare dată următorul punct găsit şi distanţa de la anteriorul până la el.
Uneori va fi greu de găsit un punct doar prin explorarea spaţiului cu tastele blocului numeric, caz în care se poate utiliza opţiunea "Găseşte punct" din meniul Funcţii, unde se poate scrie un şir de litere care să fie conţinut în rezultate.

Plimbându-vă în spaţiul virtual prin folosirea celor opt taste de deplasare în modul explorare, veţi muta focusul din locaţie în locaţie. Aflaţi pe un punct, devine activ meniul "Punct actual" în Opţiuni. Aici puteţi alege: Marchează, Demarchează, Actualizare, Şterge. Aceleaşi posibilităţi le aveţi şi în cazul în care sunteţi plasaţ pe un punct în urma utilizării opţiunii "Găseşte punct".
Dacă folosiţi cele opt taste numerice apăsându-le lung, veţi fi anunţaţ doar ce punct urmează în direcţia respectivă şi distanţa la acesta, fără să fie mutat focusul pe el.
Dacă folosiţi cele opt taste numerice precedate de Shift, vi se va extrage automat o listă a punctelor aflate în direcţia respectivă. Tasta Shift, în celemai multe cazuri este considerată tasta "C", cea cu care în câmpurile de editare ştergeţi textul.


Taste speciale

Tasta "5", aflată în mijlocul blocului numeric, va anunţa cel mai apropiat punct. Tasta "5", precedată de Shift, va afişa o listă a punctelor din toate direcţiile.
Apăsând tasta "*" (asterisc), punctul pe care se află focusul va fi marcat. Odată marcat, punctul va putea fi folosit în viitor ca reper al unei rute. Despre repere şi rute se va discuta în capitolul următor.
Apăsând tasta "*" (asterisc) pe un punct marcat, acesta va fi demarcat.
Apăsând tasta "*" (asterisc) precedată de Shift, va apărea opţiunea "Găseşte punct". Aceeaşi tastă apăsată lung, va anunţa, în caz că există, comentariul unui punct setat ca reper.
Tasta "#" (diez) activează opţiunea "Actualizare punct". Aceeaşi tastă cu Shift va întreba dacă doriţi sau nu să ştergeţi poziţia pe care vă aflaţi. Pentru a actualiza sau a şterge un punct, se poate merge oricând în meniul "Punct actual" din Opţiuni.


Rezumat

În acest capitol aţi făcut cunoştinţă cu Loadstone şi modul explorare. Aţi aflat ce înseamnă un punct determinat de coordonate, cum se poate introduce o nouă locaţie în baza de date, cum se poate naviga printre punctele din baza de date fără să fie un receptor GPS activ. De asemenea a fost prezentat modul în care se poate oricând actualiza, adăuga, şterge un punct.

Următorul capitol: Modul navigare


Cuprinsul secţiunii GPS pentru nevăzători



Site creat din 2006 și dezvoltat până în 2024 de Departamentul IT Pontes